Scancet

Coapte. Stropite piezis in intuneric isi musca buzele. Truncheate, ofilite in pofte, dezbracate in urlete. Aceleasi note pictate in cercuri, aceleasi umbre jelite in colturi.

Strivite. In palme zac ganduri si lacrimi. In spate stau nopti ferecate in graba, spoite in carte, retusate in ceata, langa fereastra.

Maine este azi. Imi spuneai ca „nu e mare mai Mare, decat Marea vazuta prin ochii tai!”. Molipsit si imbuibat, tinandu-l pe NU in brate am facut pasul spre ieri. La final, smulse pe trepte, se odihnesc doua aripi. El si ea, Ea si el, doi NOI, vazuti din oglinzi sparte!

Rece…

Armeaza, trage catarea si cauta din priviri ceasul…tic-tac, tic-tac. Imi aprind tigara si ma…opresc.

Unde erau toate blocurile alea, ieri? Unde erau toti copacii? Unde erau altii cand eu eram aici, pentru ei? (shits like: „i neber be alone?”, fuck that!)

Tine fieru’ ala rece in gura si plange, i-as plange si eu de mila daca nu as intelege durerea, daca nu as fi fost partas la ceea ce a simtit ‘in momentele alea’.

Unde erau mainile alea care te tineau in brate, ieri? Unde erau cuvintele ce le asteptam ca pe o bucatica de paine inmuiata in otet?

Daca a tras? Nu stiu, eu m-am trezit intre timp… spune-mi tu… A tras?

 

 

 

 

 

 

 

 

I’m tired of trying… I let you, Go!

Tii degetul pe rana… si te gandesti: daca nici acum nu simti cat te doare… ori esti prost, ori esti tampit, ori esti masochist…ori inca iubesti?! (fuck that shit!)

Pune in mana chestia aia lunga, ii da drumul… aprinde si trage…nu ii port pica e celalalt Ia-nu!? Nascocesc o poveste cu „am un singur prieten”…el ma intreaba: De ce minti? Ma uit in ochii lui…ce sa-i mai zic? Cand si El stie: am obosit… incercand.

Pune mana pe o cana mare, mare, mare de cafea…l-as opri…la ce bun? Imi spune ceva la ureche: „Tu nu ai obosit Ia-nu sa tot incerci?!?” Ridic privirea si ii raspund: „Ce nu te omoara mai devreme…te omoara mai tarziu…Zambeste, maine o sa fie mai rau!”

 

Scrumez… (doua puncte, durere, doua puncte)

Scrumez… lenea nu ma lasa sa golesc scrumiera… scrumiera ma impinge sa sparg oglinda, doar ca oglinda… s-ar sparge in bucati. Cioburi cazute pe ciment, aducatoare de ghinion, 7 (ani)  la numar.

Scrumez… apoi inchid ochii. Imi ruleaza in winamp… o melodie, spune ceva de „...vara asta e mai rece„… incerc sa imi aduc aminte o nuanta de parfum… cafeaua nu ma lasa.

Am deschis ochii… scrumez… Ce-ar fi sa nu mai fumez? De maine?!?

Uite-ma… inca zambesc…(II)

Imi vad mana cum tremura si totusi ridic tigara… e atat de mult scrum, pe jos, in pat, in sufletul meu. Cersesc unei amintiri un foc, sa pot aprinde aragazul… nevoia de cofeina, deh! Imi clabucesc, bine de tot, creierul…vioara, pian, banca, scara, filme, cuvinte, telefon mobil, energizant.

Pierd sirul, mana inca imi tremura… nu imi simt obrazul „patat” de picaturile alea mici, rotunde, sarate…  cobor cortina, in tacere.

Ps.: din spate… spate in spate cu durerea, aud cum cineva imi reciteste: „”Decât să piară toţi puii, mai bine să se piardă unul”…